IMPORTANT

ATENTIE acest articol a fost conceput de cabinetul de avocatura pentru a veni in sprijinul cetatenilor romani din Italia casatoriti (rezidenti sau nu) si care se confrunta cu procedura de DIVORT!

Legislatiei statului Italian prevede o procedura de divort mai complicata decat cea din Romania, motiv pentru care cabinetul de avocatura doreste sa va ofere informatiile necesare pentru a sti cum sa procedati daca va confruntati cu o astfel de situatie, iar in prezentul articol veti gasi explicata intreaga procedura, ce trebuie sa cunoasteti ca si cetateni romani casatoriti si stabiliti temporar sau definitiv in Italia cu privire la drepturile si obligatiile dumneavoastra de sot, si totodata de parinte, in procedura de divort, sunt urmatoarele trei aspecte esentiale:

I. In primul rand trebuie sa cunoasteti care sunt motivele temeinice de divort prevazute de legea italiana, cu atat mai mult cu cat acestea constituie conditii necesare, dar nu si suficiente pentru acordarea unui divort de catre instantele din Italia. Instanta in raport de competenta sa de apreciere, care poate varia ca intindere si tinand cont de motivele specifice ale divortului, trebuie sa constate si sa decida faptul ca mariajul s-a destramat iremediabil, aceast motiv reprezentand baza comuna a tuturor motivelor de divort.

Chiar daca partile (sotii) formuleaza o actiune comuna de divort, instanta este obligata sa efectueze aceste verificari si sa stabileasca faptele care stau la baza unei cereri de divort, deoarece acordul sotilor nu constituie in sine un motiv de divort intrucat in Italia nu exista procedura de divort prin acordul ambilor soti. Casatoria incheiata in baza Codului civil va fi desfacuta de instanta, sau va exonera cuplul de efectele civile ale casatoriei, daca casatoria a fost inregistrata in registrul de stare civila si daca cuplul s-a casatorit la biserica.

In procedura de divort prezenta procurorului este obligatorie.

Prevederi legale: Actul nr.898/01.12.1970 modificat de Actul nr.436/01.08.1978 si Actul nr.74/06.03.1987.

Actiunea de divort se introduce pentru urmatoarele motive:

1. In cazurile in care, dupa incheierea casatoriei, celalalt sot a fost condamnat de o instanta judecatoreasca pentru savarsirea unei infractiuni deosebit de grave, care ar fi putut fi comisa sa nu inainte de incheierea casatoriei.

Exemple:

2. In cazurile in care:

In concluzie, cu exceptia cazurilor in materie penala, motivele de divort sunt: separarea legala, anularea, desfacerea casatoriei sau incheierea unei noi casatori de celalalt sot in strainatate, neconsumarea casatoriei sau schimbarea de sex.

II. In al doilea rand trebuie sa cunoasteti procedura prealabila divortului, si anume separarea legala.

Asa cum am aratat, primul moriv de divort il constituie separarea legala despre care cabinetul de avocatura va pune la dispozitie urmatoarele informatiile necesare. Separarea legala constituie o procedura prealabila divortului, datorita careia nu mai exista obligatia legala a sotilor de a trai impreuna, reglementata de articolele 706-711 din Codul de procedura civila, si Actul nr.898/1970 cu modificarile ulterioare.

Cu exceptia situatiilor intervenite inainte de Actul de reforma nr.151/1975, separarea "de facto" este lipsita de efecte, separarea nu are nici un efect asupra raporturilor dintre soti, exceptand faptul ca determina deteriorarea legaturii dintre acestia.

Separarea legala intervine ca urmare a obtineri unei hotarari judecatoresti care poate avea la baza si acordul ambilor soti.

Normele legale ce reglementeaza separarea legala sunt prevazute de Codul civil in art.150 si umatoarele.

Pentru obtinerea hotararii de separare legala trebuiesc stabilite faptele care fac imposibila continuarea vietii conjugale, sau care au o influenta negativa asupra cresterii copiilor. Cererea de separarea se poate introduce chiar si de sotul care este raspunzator de situatia creata.

Dupa introducerea cererii de separare, in raport de circumstante, instanta va decide cine se face vinovat de separare, raspunderea avand importanta la momentul stabilirii obligatiilor de intretinere si in situatiile legate de mostenire, fiind obligatorie prezenta procurorului.

Separarea prin acordul ambilor sotilor are la baza intelegerea dintre soti, insa va produce efecte doar dupa ce a fost recunoscuta de instanta de judecata, care va verifica daca la acordurile dintre soti s-a avut in vedere interesele superioare ale familiei.

Prin interesele superioare ale familiei se are in vedere in primul rand acordul privind incredintarea si intretinerea copiilor, pentru a se asigura interesul copiilor. Daca acesta nu este asigurat, instanta cheama din nou partile si stabileste modificarile ce trebuiesc facute in acord, iar in situatia in care solutia nu este adecvata instanta poate refuza sa acorde recunoasterea separarii.

Daca in cauza nu sunt implicati minori, prezenta procurorului nu este necesara.

Efectele juridice pe care le produce separarea legala vizeaza atat raporturile personale, impartirea proprietatii comune, raspunderea parinteasca, cat si obligatia de a plati drepturi de intretinere.

Efectele juridice ale separarii legale privind raporturile personale, determina inlaturarea obligatiei privind orice forma de sprijin care sunt cerute in situatia in care cuplul traieste impreuna, totodata nu mai exista prezumtia de paternitate.

In plus, femeia nu pierde dreptul de a purta numele de familie al sotului, care a fost adaugat la numele sau de familie, insa la solicitarea acesteia instanta poate interzice purtarea acestui nume, daca acest lucru ar cauza grave prejudicii ori daca ar fi in detrimentul sotiei.

Separarea legala pune capat proprietatii comune a sotilor, acestea fiind efectele juridice ce le produce asupra impartirii proprietatii comune a sotilor. Instanta care se pronunta asupra separarii, hotaraste si cu privire la raspunderea parinteasca, astfel hotaraste asupra incredintarii copiilor si stabileste cuantumul obligatiei de intretinere ce trebuie achitata de catre parintele caruia nu i-a fost incredintat, pentru copil.

Cu privire la locuinta comuna, in acordarea dreptului de a locui in aceasta, este preferat sotul caruia i s-a acordat incredintarea copilului.

Cu privire la obligatia de a plati drepturi de intretinere, instanta la cerere, acorda sotului care nu este vinovat de separare dreptul de a primi intretinere din partea celuilalt sot, daca el (sau ea) nu detine mijloace suficiente pentru a se intretine singur. Atentie neindeplinirea obligatiei de plata a intretinerii constituie infractiune, conform art.570 Cod penal.

Conform dispozitiilor art.548 si art.585 din Codul civil, sotii tinuti raspunzatori pentru producerea separarii au dreptul la intretinere doar daca sunt indreptatiti a primi pensie de urmas de pe urma sotului decedat, la deschiderea procedurii succesorale.

III. In al treilea rand trebuie sa cunoasteti ce instanta este competenta in solutionarea cererii de separare legala si de divort.

Instanta competenta sa solutioneze cererea de separare legala sau de divort, este instanta in a carei circumsriptie isi are resedinta sau domiciliul paratul. In situatia in care resedinta sau domiciliul paratului nu sunt cunoscute ori locuieste in strainatate, este competenta instanta in a carei circumscriptie isi are resedinta sau domiciliul reclamantul. Daca ambele parti locuiesc in strainatate, este competenta orice instanta din tara. In cazul divortului prin acordul ambilor soti, acestia pot alege instanta resedintei sau domiciliului oricaruia dintre ei, de fapt, in aceasta situatie procedura este simplificata, iar formularea unei cereri comune presupune faptul ca ambii soti sunt de acord cu divortul si cu conditiile accesorii privind copii si raporturile financiare.

Actiunea de divort imbraca forma unei cereri care se depune registratura instantei competente, iar actele insotitoare ar trebui anexate la aceasta, insa pot fi depuse si la termen in instanta.

Reclamantul are obligatia de a se asigura ca celalat sot este instiintat cu privire la depunerea actiunii si la ordinul presedintelui instantei privind data audierii sotilor. Cand incercarea de reconciliere din timpul audierii sotilor in fata presedintelui instantei nu are succes, acesta va da dispozitii provizorii in interesul sotilor si a copiilor si va fixa o data pentru infatisarea in fata instantei de fond, care va verifica si va examina cazul in conformitate cu normele care guverneaza procedura in faza de cercetare judecatoreasca.

Pentru a beneficia de asistenta juridica si de reprezentare legala, cabinetul de avocatura va instiinteaza ca puteti formula cerere la Barou, doar daca locuiti in mod legal in Italia, conditiile de egibilitate sunt prevazute de Actul 217/1990 si in brosura informativa privind asistenta judiciara.

Cererile pot fi descarcate de pe pagina de internet a baroului din fiecare regiune.

Articol conceput si redactat de ZODILA ELENA-PETRUTA avocat coordonator la Cabinetul Individual de Avocat "ZODILA ELENA-PETRUTA".

Relatii la cabinet avocatura Zodile Elena